Munca de psihoterapeut te schimbă. Cine zice că nu, însemnă că nu îi place ceea ce face. Spun asta pentru că nu pot să mai fiu la fel ca înainte când vine vorba de copii. 

Înainte să lucrez cu copiii, când vedeam un copil pe stradă, în parc, în mall sau trebuia să interacționez cu un copil, era un eveniment relativ restrâns, dacă ne întâlneam întâmplător pe stradă îi zâmbeam sau mă strâmbam la el ca să scot un zâmbet, iar dacă eram într-un context mai privat unde aveam acces la mai mult spațiu, timp și intimitate îl gâdilam de câteva ori, îl făceam avion în brațele mele, ne jucam cu jucăriile sau împărțeam o ciocolată (fără să știe mami și tati).

De când am început să am meseria de terapeut pentru copii, mi-am îmbogățit enorm de mult aceste interacțiuni, în sensul în care acum sunt fascinat să cunosc emoțiile, gândurile și fanteziile copilului, să-i înțeleg cât mai mult din universul interior. Lucru care se vede și la copii. Dintr-un văr sau unchi oarecare am devenit ,,Mami, tati, când mai mergem la Gabi?!”.

Gabriel Ariasu