Therapy With Love

Cum a aparut Therapy with love


Cum a inceput proiectul Therapy with love? A inceput plecand de la dragostea pentru copii si pentru meseria mea, dar, normal ca povestea este mult mai lunga. Daca acum 10-12 ani mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa fac ceea ce fac acum, i-as fi spus ca nu stie ce vorbeste. 

Toate hotararile importante pe care le-am luat in viata mea, le-am luat destul de repede, la inceput nu le-am gandit prea mult, dar nu am regretat niciuna pana acum. M-am hotarat ca voi face Facultatea de Psihologie cu 3 luni inainte de admitere, am invatat 24 din 24 de ore si… am reusit sa intru. Normal ca atunci cand am inceput facultatea ma gandeam ca voi fi deja psiholog de success la finalul ei. Viata avea sa-mi arate ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple: iti trebuie master, formari, supervizari, voluntariate etc. 

Asa ca, din anul 3 de facultate am inceput sa lupt pentru visul meu: am inceput voluntariatul in cadrul unei case de copii. Prima saptamana a fost groaznica pentru mine: aflam povestile copiilor, ce erau devastatoare, si nu intelegeam cum se poate asa ceva, cum poate un copil atat de mic sa treaca prin atat de multe traume emotionale… ajungeam acasa si plangeam. Dar plangand nu rezolvam nimic, asa ca m-am pus pe treaba si am inceput serios consilierea copiilor de acolo (40 la numar). Cand am inceput masterul m-am angajat si 4 ani nu m-am gandit sa plec la alt loc de munca, faptul ca puteam aduce zambetul pe buzele copiiilor de acolo era cea mai mare multumire pentru mine. 

Apoi am aflat de un copil diagnosticat cu TSA (tulburare din spectul autist) ce avea nevoie de insotitor la gradinita. Puteam sa mai ajut un copil, in timp ce ramaneam si la casa de copii. Asta era super, doar ca eu nu stiam nimic despre copiii cu TSA si ma gandeam ca nu-I voi putea intelege niciodata, si, deci, nu-i voi putea ajuta. Dar am zis sa incerc totusi, terapeuta copilului era si prietena mea, a promis ca ma invata tot ce trebuie sa stiu asa ca… am mers inainte si am reusit. Dupa un an am plecat, cu foarte mare greutate de la casa de copii, ma atasasem enorm de mult de toti copiii, si am inceput sa lucrez la un centru specializat pentru copii cu TSA, mi-am facut cursurile si am devenit si eu terapeut ABA, si de atunci tot asta fac si nu cred ca voi renunta curand.

Tot asa, brusc, a inceput si “proiectul meu de suflet”, cum imi place sa-i spun: de ce sa nu am eu cabinetul meu unde sa pot lucra cu copiii, in stilul meu, atat terapie ABA, cat si psihoterapie, grupuri de dezvoltare personala, grupuri de sustinere pentru parinti, educatori etc. Nu puteam face toate aceste lucruri ca angajat intr-un centru… asa ca: a aparut Therapy with love, locul unde am putut sa combin tot ce stiu eu sa fac mai bine, pentru a ajuta cat mai multi copii si adulti.

Leave a reply